Liliana NicolaeMă iertați, văd că multă lume pe aici e impresionată de un reportaj în care mai mulți jurnaliști cunoscuți se plâng ce greu e să stai în birou să suni la instituțiile statului, să te cerți cu funcționari, cu secretare, cu ofițeri de presă. Este. Dar asta știm. Nu e nimic nou.

Funcționarii … asta fac: te trimit dintr-o parte în alta. Ei își pierd jobul dacă îți dau ție, jurnalist, informații. Atât de tare se tem de lucrul ăsta încât nici numele nu și-l spun, nici un număr de telefon nu dau. Și așa am ajuns să trăim ca în Kafka și să ne crucim. Dar nu funcționarii sunt problema, ci cei care conduc instituțiile. De-aia, pe mine nu mă impresionează, mă iertați, acest război al jurnaliștilor cu funcționari mărunți. Și eu mă enervez când mă trimit de la unii la alții, pierd timp, îmi spun că nu e ok. Normal, mi-ar plăcea să fie totul simplu și să primesc informațiile pe tavă. Dar nici nu pot să dau vina pe niște funcționari cărora le tremură fundul că-și pierd jobul dacă vorbesc cu presa. Nici purtătorii de cuvânt nu spun ce vrem noi să știm. Mulți spun: „nu sunt autorizat să dau această informație „. Iar noi zicem că ni se încalcă dreptul la informare. Așa o fi. Dar, de către cine? 🙂

Liliana Nicolae

Liliana Nicolae este cu Cristina Balau la Radio Europa FM.


Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.