Cei cinci redactori şefi adjuncţi ai principalului cotidian economic rus Vedomosti «Ведомости» şi-au prezentat luni demisiile, după luni de dispute cu noul redactor şef, pe care îl acuză de cenzură, relatează AFP.

Cei cinci jurnalişti, dintre care unul este angajat al ziarului încă de la începuturile publicaţiei, din 1999, iar ceilalţi de peste 15 ani, „părăsesc ziarul pentru a protesta împotriva numirii lui Andrei Chmarov în funcţia de redactor-şef al publicaţiei”, a afirmat ziarul într-un articol publicat online, scrie Agerpres.

Ziarul a fost cumpărat la sfârşitul lunii mai de către directorul unei agenţii de presă necunoscute numită FederalPress, Ivan Ieriomine.

Însă noul redactor-şef, Andrei Chmarov, a fost numit încă din luna martie, după ce fostul proprietar a anunţat că intenţionează să vândă publicaţia.

Redactorii afirmă că vânzarea ziarului este de fapt o preluare a controlului de către acest grup şi a şefului său Igor Sechin, un apropiat al preşedintelui rus.

În mai, o anchetă realizată de Vedomosti, Meduza, Forbes Rusia şi The Bell a dezvăluit că Rosneft „controla” de facto acest cotidian economic şi a putut să aleagă noii săi şefi pentru că banca sa, RRDB (Banca Rusă de Dezvoltare Regională), deţinea datoria proprietarului de la acea vreme, Kudriavțev.

mai mult la  /cotidianul.md/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.