de Monica Andrei

Epoca de aur a gazetăriei românești

Ne aflăm în 1885, când I.L. Caragiale (1852-1912) se află într-un important moment de inspirație și creație. E comentator și analist politic la diverse ziare. Format ca toți publiciștii vremii la „Românul”, gazeta lui C.A. Rosetti (1816-1885), colaborează la: „Alegătorul liber” și „Uniunea Democratică”, „Universul” și „Românul de Arad”. Redactează singur revistele: „Calendarul Nichipercea” și „Calendarul Dacia”, „Moftul Român” sau „Epoca literară”. Proiectează gazete literare care n-au văzut lumina tiparului: „Nea Ion”, „Pagini literare”.

Cât au fost colegi de redacţie la ziarul „Timpul”, o zi de muncă începea la 7 dimineaţa pentru Eminescu, Slavici şi Caragiale. Atunci apăreau pe uşa redacţiei cu manuscrisele lor în buzunar, scrise citeţ.

Eminescu era de părere că slova proastă strică efectul în frază. Luaserăm de la Viena obiceiul de a citi împreună tot ceea ce, fie unul, fie altul avea de gând să publice, şi eu îi citeam ceea ce a scris el, iar el îmi citea ceea ce am scris eu. Acum, Caragiale, adevărat mare maestru în ale citirii, citea atât cele scrise de noi şi ceea ce scria el însuşi.

Urmau discuţii generale, care se întindeau departe, pătrunzând în politică, în economia naţională, în etică şi în estetică, în scrutarea firii particulare a poporului român, a istoriei lui şi a stărilor în care se află ţara, discuţii vii şi variate care nu se mai puteau sfârşi. Eminescu, om avântat, de o fire impulsivă, cu mintea luminoasă, cu sufletul plin de duioşie şi cu o extraordinară cultură generală, era nesecat în gândiri ademenitoare, iar Caragiale care puţin învăţase, dar pentru toate îşi avea mintea deschisă şi pe toate era în stare să le înţeleagă din puţine vorbe, era încântat şi stătea în faţa lui cu ochii pătrunzători, hâtru nesăţios, care vrea să afle orice, şi-l zgândărea mereu mai cu “Aş!”, mai cu „Nu se poate!”, mai cu „Ba, bine că nu!”, ca să scoată din el tot ceea ce avea sufletul lui.

 „Manuscript!” Striga băiatul din zeţărie ivindu-se în prag. Eminescu îl lua la goană pe „imbecilul soios” care îndrăznea să tulbure prin prezenţa lui “discuţiunile”.

 Slavici: Bine, ziceam eu, dar ziarul trebuie să fie distribuit pe la patru.

 Caragiale: Dă-o dracului de gazetă! Nu merită publicul să ne stricăm cheful de dragul lui!

mai mult la  /revistatimpul.ro/