Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic a murit vineri seară, în urma unui atac de cord, transmite News.ro. Andronic avea 74 de ani, iar în anii ’90 a fost directorul ziarului „Libertatea”. Caricaturile și le semna cu numele scurt: Ando.
Octavian Andronic s-a născut pe 2 mai 1946, la Sânnicolau-Mare (judeţul Timiş). A urmat cursurile Universităţii din Bucureşti, iar în 1969 a debutat ca reporter la „Informaţia Bucureştiului”. Pe 22 decembrie 1989 a preluat conducerea ziarului și i-a schimbat numele în „Libertatea”, fiindu-i redactor-şef până în 1997.
În 1999, Octavian Andronic a înființat agenţia Amos News, care sâmbătă, 12 decembrie 2020, avea să dea trista veste: „Cu deosebită durere în suflet, anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost Octavian Andronic, jurnalist şi caricaturist de o inegalabilă valoare. Dragă ANDO, soţia Mariana, fiica Ana, cei apropiaţi şi toţi colaboratorii ce au avut onoarea să lucreze alături de tine de-a lungul deceniilor îţi vor simţi de-acum înainte lipsa! Dumnezeu să te odihnească în pace!”.
mai mult la /ziaristii.com/
Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.