Ziarul Timpul din 20 Iulie 1938 – un ziar al clasicilor noștri

0
1245
Un articol de: Dan Cârlea – 18 Mar, 2017

Pe 15 martie 1876 apărea la București ziarul „Timpul”, unde au scris nume mari din literatura română, printre care Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici. Este interesant să vedem că, în urmă cu un secol și jumătate, cele mai mari condeie ale țării se luptau pe teme care nici astăzi nu ne sunt îndepărtate. Iată câteva dintre perioadele importante ale acestui ziar de referință în istoria publicisticii românești.

„ Timpul” a apărut în urma unui eveniment politic petrecut în anul 1884, și anume fuzionarea Partidului Conservator cu Partidul Liberal-Sincer, în urma căreia a apărut Partidul Liberal-Conservator. Atunci ziarul a fuzionat cu publicația „Binele public”, de unde a rezultat „România”. Dar asta doar pentru câțiva ani, căci în 13 noiembrie 1889 s-a revenit la numele inițial, „Timpul”. După fuziunea cu ziarul „Constituționalul”, numele s-a schimbat în „Conservatorul”. Se întâmpla în data de 15 decembrie 1900, când ziarul a devenit publicație oficială a Partidului Conservator, până la data de 15 noiembrie 1914.

La început, „Timpul” a apărut cu subtitlul „Ziar politic, comercial, industrial și literar”, iar în paginile sale existau rubrici precum: „Știri telegrafice din țările străine”, „Știri telegrafice ale Timpului”, furnizate de Agenția Havas, „Cronica internă”, datată cu zilele stilului vechi și nou, „Din afară”, „Revista ziarelor”, „Telegrame externe”, „Ultimele știri” și „Foiletonul”.

La „Timpul” lucrau trei nume importante în epocă (nume ce au devenit clasice în zilele noastre): Eminescu, Caragiale și Slavici, cei trei alcătuind un triumvirat care a făcut din publicația grupării politice conservatoare una dintre cele mai importante publicații ale momentului.

/ziarullumina.ro/societate/timp-liber/


Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.