Ultimul numar al ziarului Apple Daily “Hong Kong își ia un rămas bun dureros în ploaie.”

0
523

Azi-noapte, o mulțime de cetățeni din Hong Kong s-au pus englezește la coadă ca să prindă ultimul număr din ziarul pro-democrație Apple Daily.

Reporterii fac o plecăciune în fața cititorilor.

1.000.000 de exemplare au fost tipărite și majoritatea se vânduseră deja la răsăritul soarelui.
A fost un protest tăcut împotriva legilor tot mai dictatoriale impuse de autoritățile chineze.
Susținătorii s-au strâns și în fața redacției, care a rămas fără lumină, dar reporterii s-au urcat pe acoperiș și au aprins lanternele de la smartphone. Au tras la imprimantă un ultim mesaj – Nu puteți să ne omorâți pe toți – și l-au lipit pe geamuri. Apoi au coborât și au făcut o plecăciune în fața cititorilor.

“E finalul unei epoci”, au spus mulți dintre cei intervievați de presa internațională.
Sistemul politic a fost deja capturat, presa liberă este suprimată și instanțele independente sunt înlocuite treptat cu tribunale speciale.

Apple Daily nu era un model de jurnalism – activism amestecat cu știri despre vedete sau gadgeturi – dar așa a reușit să rămână profitabil fără să renunțe la vocea critică.
Astăzi a fost șters întreg site-ul și toate conturile de social media.
O mulțime de programatori au lucrat peste noapte să arhiveze cât mai multe articole, dar sunt greu de accesat și vânate constant de o armată de cenzori.
Istoria se poate șterge și de pe Internet.

Rămâne însă o cultură încăpățânată a libertății, pe care Apple Daily a încurajat-o până la ultimul număr.
Acesta e ultimul titlu de pe prima pagină:
“Hong Kong își ia un rămas bun dureros în ploaie.”

Casa Jurnalistului


Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.