Situația din Belarus este din ce în ce mai gravă. Printre practicile aplicate de regim pentru reducerea presei la tăcere, jurnaliștii subliniază în mesajul lor video agresarea fizică a reprezentanţilor mass-media, arestarea lor pentru 24 de ore, deschiderea de dosare penale, refuzul acreditărilor, conform Tut.by.

Amenzi aplicate jurnaliştilor din Belarus

Suma totală a amenzilor aplicate jurnaliştilor din Belarus de la mijlocul anului trecut până în prezent se ridică la 59.891 de ruble belaruse. În aceeaşi perioadă, 97 de jurnalişti au fost în arest administrativ, nouă reprezentanţi ai mass-media sunt încarceraţi şi la ora actuală într-un centru de arest preventiv. În total, regimul de la Minsk a operat 477 de reţineri de jurnalişti în timpul exercitării profesiunii lor anul trecut. În luna decembrie, autorităţile de la Minsk au arestat întreaga conducere a Clubului de presă care se ocupă de proiecte de pregătire în domeniul jurnalismului.

Jurnaliștii sunt arestați

La 13 ianuarie, s-a aflat despre arestarea jurnalistului şi managerului media Andrei Aleksandrov, în baza art. 342 din Codul penal belarus “Organizare şi pregătire de acţiuni ce încalcă grav ordinea publică sau participarea activă la acestea”. “Activitatea jurnaliştilor din Belarus în perioada postelectorală din 2020 a devenit aproape imposibilă: arestări şi încarcerări, suspendarea acreditărilor şi a statutului de mass-media, agresiuni fizice şi dosare penale”, subliniază reprezentanţi ai mai multor media independente din Belarus în mesajul lor video, în care sunt expuse cazurile unora dintre ei. În aceste condiţii, ei trag un semnal de alarmă, spunând că este practic imposibil să-şi exercite meseria. “Cerem imediat eliberarea reprezentanţilor mass-media şi a deţinuţilor politici, încetarea persecutării lor, aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi de încălcarea drepturilor jurnaliştilor şi cetăţenilor conform legii”, susţin reprezentanţii mass-media independente din Belarus.

mai mult la   /www.capital.ro/


Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.