Redactia ziarului Expres

Mulțumită lui Călin Hera, mi-am amintit că alaltăieri s-au împlinit 27 de ani de la apariția acestui număr al ziarului Expres, o ciudățenie. Mai era o pagină, în oglindă, de aici lipsește jumătate din redacție. Exasperați de presiunea și piedicile pe care ni le puneau guvernanții, Mihail Cârciog și Cornel Nistorescu au hotărât să ne publice pozele, ca să vadă lumea cine a scris ziarul care putea oricând să dispară. Văcăroiu găsise o rezolvare simplă la criticile Expres: ne restricționa hârtia de tipar și spațiul în tipografii. A urmat guvernarea Năstase, când am regretat-o pe a lui Văcăroiu.

Eu eram de la începuturile ziarului, adus de Nistorescu din Iași și căzut în București cu traista-n băț, după mineri, în vara anului 1990. Costumul și cravata sunt o întâmplare. Expres era, de departe, cel mai mare ziar, cu tiraje de necrezut, uneori câte un milion de exemplare. Când sute de publicații de sufragerie se băteau pe minute de rotativă, pentru noi lucrau mai multe tipografii simultan. Făceam presă adevărată, credeam în meseria asta, de aceea ne citeau oamenii. În sondaje, la încredere, presa venea după Biserică, înaintea armatei și a celorlalte instituții. Astăzi mi-e jenă să spun că am fost ziarist, dar asta-i altă poveste.

Perioada aceea a fost frumoasă, am lucrat cu oameni minunați, care se ajutau unii pe alții și la care țin enorm. Nu e nimic nostalgic aici, toate perioadele și experiențele sunt frumoase. Asta de acum e cea mai interesantă.