AcasăDupă '90Primul interviu cu Mihai Cârciog, publicat de Evenimentul Zilei

Primul interviu cu Mihai Cârciog, publicat de Evenimentul Zilei

-

Cine a fost Mihai Cârciog?

În anul 2007, la 15 ani de la fondarea ziarului „Evenimentul zilei”şi la 17 ani de la înfiinţarea societăţii Expres SRL, Mihai Carcioga acordat primul interviu (articolpublicat în noiembrie 2007, republicat astăzi, 12iunie):Evz: În 1990, când aţi început să investiţi în presă, ştiaţi ceînseamnă un „mogul?
Mihai Cârciog:
Nu, şi nici acum nu ştiu ce ar putea sa însemne.Din punct de vedere filologic, termenul nu avea semnificaţiile caresunt astăzi. Pe vremea aceea se folosea boss, şef,altele.

Cum v-a prins Revoluţia?
Aveam o cameră de luat vederi şi filmam în stradă, în locurilefierbinţi, unde se trăgea. Filmele respective i le dădeam uneivecine care lucra la TVR, doamna Creţulescu. Ea le ducea şi apăreaupe ecrane. Una dintre imagini era cea cu porumbelul împuşcat, dacăvă mai aduceţi aminte.

Când v-ati gândit la o afacere?
M-am gândit că ştiu să organizez o publicaţie, pentru că asta amfăcut şi înainte. Atunci era momentul, să o fac nu sub emblema uneiinstituţii, ci sub a mea. Mi-am dat demisia de la revistă chiarînainte de Crăciun, spunând că vreau să fac acest pas şi să lansezo publicaţie.

V-aţi gândit cu cine veţi lucra?
Am avut mai multe variante. Îmi plăcea foarte mult cum scria Cornel Nistorescu. Citeam reportajele lui din „Flacăra”, dar nu-lcunoşteam personal. Îmi spusese un prieten, Gheorghe Tomozei, Dumnezeu să-l odihnească, că într-adevar este un băiat foartetalentat. Am dat sfoară în ţară: cine îl cunoaşte pe Nistorescusă-i spună. Dacă îl interesează, să mă contacteze, că aş vrea săcolaborăm.

Când aţi vorbit cu Nistorescu prima dată?
În ianuarie 1990. M-a sunat, m-am prezentat, i-am spus undelocuiesc, l-am invitat la mine, am stat de vorbă. N-am avut odiscuţie amplă. A rămas că el este redactor-şef, am stabilit unsalariu…

Cât?
Dacă-mi aduc aminte, a rămas surprins că i-am propus 25.000 de leipe lună. Cam de cinci ori salariul unui director din timpulcomunismului. Când am mers la primărie să ne înregistrăm, i-amoferit şi procente din afacere. I-am spus celui care nota:”acţionar Cârciog Mihai – 70%”… Şi atunci Nistorescu a zis „eu nuştiam că mai ai un partener, nu merg mai departe fără să ştiu”. Iareu am adăugat „şi Cornel Nistorescu – 30%”.

Ce aşteptaţi atunci de la presă?
În primul râd să facem o presă care să fie îndrăgită de cititori şicare să contribuie cât mai eficient la traversarea acelei perioadede trecere de la o societate comunistă la una liberă.

V-aţi gândit că ies şi bani?
Bineînteles. Eram convins, pentru că toate publicaţiile pe carele-am făcut la Uniunea Scriitorilor fuseseră rentabile, că dacă facun lucru bun, vor veni şi satisfacţiile financiare. Dar, înprincipal, îmi doream să fac o mare societate de media.

De unde au venit banii?
Schema mea era foarte simplă. Oamenii care distribuiau presacomunistă aveau încredere că se vinde ceea ce fac. Am aranjat cu eica atunci când tiparesc primul numâr, în 300.000 de exemplare,să-mi achite jumătate din tiraj. 300.000 de exemplare ori 3 lei,cât costa, însemnau 900.000 de lei. Ei mi-au dat 500.000, cu caream plătit tipografia, care a costat 70.000 şi de acolo am începutsă funcţionam.

Cornel Nistorescu vorbea într-un editorial şi de unchiul dv. dinAnglia, despre care se ştia doar că era „un om misterios carefinanteaza revistele «Expres»”.
Nu, el nu m-a ajutat la finanţarea revistei „Expres”

Ppovesteste că a fost la el, la Londra.
Da, am fost acolo. Într-adevăr, mi-a dat câteva sute de liresterline cu care am cumpărat primele reportofoane, care erauultimul răcnet atunci. Şi a fost alături şi sufleteşte. Dar,practic, bani de la el nu au intrat în societate.

Cum a venit numele „Expres?
Stând de vorbă cu Cornel Nistorescu şi cu sotia lui de atunci,Monica. Ea a propus „Expres”, si noi am spus „bine”. Consider că,orice nume foloseşti, trebuie să faci din el renume.

„EVENIMENTUL ZILEI” A DEVENIT UN DROG

Când v-aţi gândit prima dată la un cotidian?
În societatea Expres lucrau foarte mulţi ziarişti cunoscuţi şicare, în general, păreau incompatibili. Pe acelaşi coridor erau Cornel Nistorescu, Nicolae Cristache, Ilie Şerbanescu, Radu Budeanu, Ion Cristoiu, Alina Mungiu, Dan Mucenic, George Pruteanu.

Erau mulţi şi toţi simţeau nevoia să se exprime zilnic.Evenimentele aveau o derulare încât abordarea lor săptămânală eradeja tardivă în unele situaţii. Ştirile şi evenimentele deveneauperisabile. Se simţea nevoia de un cotidian. Analizând, îmi dădeamseama că nu se mai făcuse nimic nou în domeniul presei cotidiene.Nu se făcea o presa vie şi care să atragă cititorii şi să-idetermine să cumpere ziarul. Am tot insistat să facemcotidian.

Când se întâmpla asta?
În 1992, dar încă din 1991 mă gândeam. Cornel Nistorescu spunea căo să pierdem bani şi, în final, a zis că se retrage. Dacă vrem săfacem un cotidian, să-l facem fără el. Cristoiu simţea nevoia unuicotidian, dar îi era frică. El era director la o revistă de maresucces, „Expres Magazin”, avea gloria asigurată şi nu-i venea să-şirişte poziţia cu un eventual eşec. Eu tot insistam şi îi explicamcă n-are cum să aibă un eşec, că e cel mai bine pregătit şitalentat pentru treaba asta. Tot îi inoculam încredere, atâta timpcât este un ziar nou, care revoluţionează presa, cu titlu,supratitlu şi bumbi, pe care să poţi să-l parcurgi, să-l poti citiîn metrou.

Aşa a reieşit din discutiile noastre: materiale scurte, cu ideiclare şi cu lucruri senzaţionale. EVZ a devenit un drog. Erau soţşi soţie care nu aveau răbdare să cumpere unul ziarul şi să-lcitească pe rând. Îl cumpărau amândoi, pentru că devenise undrog.

Aţi stabilit un set de reguli pe care să le respecteziarul?
Da. Patronatul nu se băga în publicaţie şi în conţinut, nu se spunedecât adevărul, nu se influenţează cu nimic, nimeni nu are dreptulsă modifice o ştire. Atunci, agenţiile erau la început şiinformarea se făcea de către noi. Erau foarte mulţi reporteri, careumblau de dimineaţă până seara ca să aducă ştiri.

Ne-am asigurat de o dotare de vârf în epoca respectivă. Aveamwalkie-talkie, aveam un fel de telefoane mobile pe vremea aia, acum15 ani, care descurajau concurenţa. Noi am avut dotările încă de laînceput şi redactorii noştri aveau sentimentul superiorităţii, aisupremaţiei, că sunt cei mai tari şi cei mai buni.

Cât costa ziarul, la început?
Dacp-mi aduc bine aminte, trei lei. Era preţul pâinii.

De ce aţi ales acest reper?
Era cel economic şi mi se părea şi cel firesc. Erau perioade cândsimţeam nevoia să scumpim pentru că nu ne ajungeau banii.

A trăi din presa din distribuţie, nu din publicitate, nu este uşor.Să lucrezi cu 20.000 de distribuitori mai mult sau mai puţincorecţi, să aduni banii de la ei şi să-ţi ajungă la timp înapoipentru a-i reintroduce în circuit şi să scoţi alt ziar era destulde dificil. Erau situaţii când ne blocam, pentru că nu aveamîncasările.

Câţi bani câştigaţi din EVZ la început?
14.000 de dolari socotiţi pe zi, din care plăteam tipografia. Daram facut, în primii ani, milioane de dolari profit.

Vă sunau politicienii?
Trebuie să spun ca am avut întotdeauna principiul să nu amestecputerea mea din presă şi presa cu afacerile şi relatiile cupoliticienii şi cu administraţia. Nu ştii niciodată când, chiar şiîn cazul prietenilor, unul dintre ei greşeşte şi este luat întarbaca de jurnalişti. N-am apelat la nimeni, n-am făcut afaceri custatul, tocmai pentru a feri societăţile de media de etichetări saucatalogări ca fiind aservite, ca având interes într-un loc sau înaltul.

Primeam telefoane. Îi puneam să ia legatură cu ziaristul care ascris articolul respectiv. N-am intervenit niciodată în zonaeditorială ca să cer să se procedeze într-un fel sau în altul.

Singurele tipuri de intervenţie care au fost, le spuneam câteodată,dar numai directorului sau redactorului-şef „ia legătura cupersoana cutare, să-i daţi nişte explicaţii” sau „ai luat legăturasă vezi şi punctul celuilalt de vedere?”. Atât.

DUPĂ 15 ANI

Cum vi se pare EVZ de astăzi (în 2007)?
Din punctul de vedere al structurii ziarului, mi se pare mai înregulă decât pe vremea când eram proprietar. În sensul că arediversitate de opinie, are o abordare mai completă a aspectelor. Numai este un ziar de persoană. Din contra, poate acum chiar se simtenevoia unor vedete. Însă, pentru marele public e mai greu decitit.

De ce?
În sensul că nu mai are lucruri picante, pe care să le citeşti şisă simţi nevoia să le povesteşti. Din punctul de vedere al acestuigen de presă, este în regulă. Din punct de vedere comercial, nuprea. Văd că i se spune în unele cercuri şi pe unele posturi”oficiosul”. Sigur că, în orice redacţie, sunt oameni caresimpatizează într-o direcţie sau alta. Atunci, dacă lucrurile suntdiverse şi nu există o linie dirijată, e în regulă, pentru că seexprimă mai multe puncte de vedere, şi chiar este bine, că fiecarese regăseşte cu ce vrea să citească. Rău este când este un singursens.

PRIMA VÂNZARE A CĂZUT ÎN 1994

Au fost momente când exista riscul să închideţi EVZ?
Nu, nu pot spune. Am avut momente mai grele financiar, din cauzafaptului că Ion Cristoiu nu voia să introducă reclame. Şi aveamcontracte de publicitate angajate, iar el nu voia să foloseascăspaţiul pentru reclamă.

Dar eraţi proprietarul ziarului?
Da, sigur, dar aici eram o echipă şi trebuia să lucrăm liberconsimţit. Trebuia să-l convingem, să-l lamurim. El nu voia şi, cufelul bine-cunoscut, dădea de ştire că, dacă nu, îşi ia jucăreleleşi pleacă.

Depindeaţi atât de mult de Cristoiu la vremearespectivă?
În acel moment, ziarul era un ziar de persoană. Era un ziar cu unsingur lider.

Când v-aţi dat seama că nu e OK un ziar de persoană?
Ştiam asta pentru că, atunci când am avut primele negocieri cuGrüner&Jahr pentru a face o asociere, lucrurile s-au împotmolitcând a început ziarul să facă o campanie pentru pedeapsa cumoartea. Se întâmpla prin ’94.

Atunci aţi fi vândut ziarul?
Nu-l vindeam atunci. Şi oricum, în 1998, n-am vândut, am facut omajorare de capital prin intrarea Gruner&Jahr. La majorarea decapital, procentele au devenit 50-50, în 1998.

VÂNDUT UNUI DESTIN ÎN OGLINDĂ

Cum aţi vândut ziarul în 1998?
Au fost două etape. În 1998 a fost o cesiune de acţiuni prinmajorare de capital şi vânzarea propriu-zisă s-a facut laGruner&Jahr în 2002.

Cum a venit oferta? Prima data în 1994, n-aţi ajuns la oînţelegere.
Da, v-am spus. N-am ajuns la o înţelegere pentru că era socotitziar de persoană. În 1998, Nistorescu i-a contactat să-i întrebe cepărere au despre ziarul de astăzi şi dacă mai există dialog pe temaasocierii.

De ce i-aţi contactat?
Întotdeauna, încă de la început, eu am avut gândul uneimulţinationale, unei societăţi puternice, cu un partener puternic,care să te protejeze în faţa presiunilor. Să nu fiu niciodatăobligat să cedez. De exemplu, EVZ nu avea publicitate de stat, nulucra cu astfel de pârghii. Consideram că se înscrie pe o altăorbită un parteneriat cu o societate puternică şi care esterespectabilă şi respectată pe plan mondial. Pe urmă a fost norocul.Preşedintele de atunci al Gruner&Jahr este acum (în 2007, n.r.)şeful Bertelsman. Culmea este că acest om avea absolut matematicacelaşi destin cu mine: născut în acelaşi an, în acelaşi an fusesemuncitor în tipografie, în acelaşi an devenise maistru tipograf, înacelaşi an intrase din tipografie în sistemul editorial, în acelaşian scosese primele publicaţii, cum făceam eu la UniuneaScriitorilor. Iar în anul în care am dat eu drumul societăţiiExpres el fusese numit preşedintele Gruner&Jahr.

Cum au fost cei doi paşi?
Atunci noi am dat 50% şi am rămas eu parcă cu 27% şi Nistorescu cu23%. În 2002, eu am vândut primul. Cornel îmi spusese că şi nemtiivor, dar şi el vrea să vândă. Eu zic „bine, dom’le, dacă vinzi tu,n-are sens să rămân, vând şi eu”. Am intrat la negocieri, eram laViena, au venit acolo, le-am spus ce şi cum. Când am venit laBucureşti, Cornel zice „eu nu mai vând”. El a mai rămas un an şiceva.

Au fost momente când aţi fost şantajat de stat?
Se făcea prin distribuţia hârtiei. Mi-aduc aminte o siţuaţie, în’93-’94, când nu ni se mai dădea hârtie. Prin contractul nostru cuLetea puteam să luăm, în avans, hârtie în valoare de 300 demilioane de lei. Şi, normal, ca orice manager, luai şi doar cândajungeai la 300 de milioane plăteai. La un moment dat nu ni s-a maidat hârtie. A ieţit primul ministru de atunci (Nicolae Vacaroiu –n.r.) să spuna că fabricile nu îşi mai pot permite, că estehârtie suficientă, dar că trebuie să se plătească la zi. Am plătitcele 300 de milioane şi tot nu ni s-a dat. A ieşit din nou şi a ziscă trebuie să se plătească în avans. Am plătit 500 de milioane înavans şi degeaba. Abia atunci a spus că din cauza iernii grele nus-a putut aduce materia primă din pădure, dar că ne dă de larezerva de stat. Ni s-a dat, dar, în condiţiile în care 500 demilioane de lei erau blocaţi la Letea, ca avans, n-am mai avut banisă plătim la rezeva de stat. Am intrat în nişte penalizări de amajuns să plătim hârtia de trei ori mai mult.

În spatele acestei decizii era ceva legat de ce a scrisEVZ?
Dintr-o informare colaterală, aflasem că în partidul de guvernământde atunci se hotărâse raderea şi falimentarea economică asocietăţii noastre.

De ce?
Pentru că eram opozanţi ai puterii. Politicienii au înţeles greu caziarele sunt opozante. Şi că aşa e bine. Ca ziarele sunt atente lace fac ei, iar ei trebuie să le mulţumească pentru că le atragatenţia.

Au mai fost momente când v-au şantajat direct sauindirect?
Pe mine, economic, nu. Nu am mai avut cunoştinţă de astfel delucruri. În orice caz, nu ne-am bucurat niciodată de sprijin. Astae clar.

Primul interviu cu Mihai Cârciog, publicat deEvZ:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Must Read