Mihail Sebastian şi politica de la “Cuvântul”

De către

18 septembrie 2021

709

[sursa : laszloal.wordpress.com] Pentru a edifica noua imagine, infamantă, a lui Mihail Sebastian, scriitoarea clujeană porneşte de la confecţionarea tendenţioasă a “ambalajului”. Probabil că doar specialiştii avizaţi sînt la curent că în existenţa Cuvântului s-au succedat mai multe etape (4 noiembrie 1924 – 1 ianuarie 1934; 1 iunie 1937 – 17 aprilie 1938; 14 octombrie 1940 – 24 ianuarie 1941), că publicaţia a fost condusă de personalităţi diferite şi a cunoscut orientări divers nuanţate(12). Este adevărat că, în ultima etapă (anii 1940-1941), periodicul a reapărut în calitate de “Organ al Mişcării Legionare”. Dar, mai ales în prima sa perioadă, cea mai glorioasă, sub coordonarea lui Titus Enacovici, iar apoi a lui Nae Ionescu, ziarul a avut o incontestabilă ţinută critică, o orientare independentă, de neaservire în faţa partidelor politice, aşezîndu-se mai curînd în slujba lui Carol al II-lea (dacă luăm în considerare numeroasele fotografii de prima pagină, din anii 1930-1933, dedicate activităţilor familiei regale).

Ambiţiile novatoare în cadrul breslei sînt rezumate, de altfel, într-un memorabil studiu de sinteză, de către însuşi Mihail Sebastian:

“Cuvântul a descoperit şi a impus în presă o «pagină întîia», care-i aparţine exclusiv. Ziarele româneşti au fost mereu în marea lor majoritate anonime; scrise de anonimi pentru anonimi. Cuvântul rupea acest anonimat metodic. Nu avea ambiţia să fie o gazetă de colportaj general, ci o publicaţie de gîndire, de control, de atitudine. Funcţia pe care şi-o recunoştea era să-şi informeze cetitorii precis, dar în acelaşi timp să prezinte această informaţie sub lumina unei judecăţi critice. Din primul moment, îşi propunea să urmărească în politică şi în viaţa publică faptele semnificative şi să le prezinte în ierarhia lor justă. / De aceea, întîiul element în gospodăria ziarului era articolul. Prima pagină îi era exclusiv dedicată. Şase articole, toate şase semnate, cu o semnătură ce fixa înainte de orice o răspundere intelectuală – toate şase strînse la un loc.”(13)

Pagina finală cuprindea, de obicei, grupajul Ultima oră, în care se făcea sinteza celor mai recente ştiri din politica internă sau externă, telegrame ale agenţiilor de presă etc. Interiorul ziarului, la începutul anilor ‘30, era ocupat cu articole de natură mondenă, ştiri de senzaţie (sinucideri, domnişoare răpite de logodnici, cadavre neidentificate cu poza reprodusă alături, omucideri răsunătoare), fapte diverse, ample dezbateri ale proceselor de escrocherie, cu publicarea in extenso a cuvîntării procurorilor sau avocaţilor la tribunal, anunţuri culturale, reportaje despre cinematografia americană şi poze ale marilor actriţe etc.

În prima sa etapă, Cuvântul şi-a păstrat acest caracter eteroclit. Partidele politice erau atacate (cu unele slăbiciuni de simpatie pentru Nicolae Iorga), acţiunile casei regale erau mereu popularizate. Rămîne concludent un articol programatic despre poziţia gazetei, apărut în 1929 sub semnătura lui Nae Ionescu. Ziarul fusese limpede orientat împotriva partidului liberal (“Acum cîţiva ani, problema era scăparea ţării de sub tirania stearpă şi păgubitoare a liberalilor. Iar soluţia la îndemîna tuturor: restaurarea prestigiului monarhiei şi crearea unui organism politic de luptă”(14)). Pentru alungarea de la putere a liberalilor şi discreditarea lui Averescu, publicaţia îi sprijină pe ţărănişti, din postura alergătorilor care înaintează spre aceeaşi destinaţie, însă evoluează pe culoare paralele. În orice caz se pare că n-a existat o alianţă – şi cu atît mai puţin vreo subordonare – stabilită explicit (“Convingerea noastră este că tot aci în ardeleni şi în ţărănişti stă viitorul organism politic pe care îl aşteaptă ţara şi îl impune realităţilor vieţii publice. / Nu vom înceta deci de a sprijini cu scrisul nostru acest partid, atîta vreme cît păstrăm credinţa în puterile lui de viaţă”(15)). Trebuie subliniat că militantismul împotriva liberalilor – la fel ca şi acela în favoarea ţărăniştilor – nu echivalează cu vreo opţiune nedemocrată, extremistă.