Mircea Marian  : Dații-mi voie să mă felicit: apărându-mă singur, fără avocat, am câștigat un proces civil cu onorabilul domn Bogdan Chirieac.

Dânsul îmi cerea despăgubiri de un leu pentru postarea: “Imi vine sa plang de frustrare, cand vad cum a sarit din barca in barca gunoiul asta si am ajuns sa-l citim cu sfintenie, pentru ca ‘stie’ si ‘da semnale’. A fost cu Iliescu pana in 96, papagalul de Emil Constantinescu l-a adoptat imediat, s-a mutat in gasca baietilor care faceau bani in guvernarea Nastase si s-a lipit de Ioan Rus (vezi contractul Motorola-EADS), a intrat in zona lui Basescu via Elena Udrea/ Cocos, cu care este „prieten de familie”, iar acum e bine merci cu Livache.

In 2005, doi dintre consilierii prezidentiali ai lui Basescu mi-au spus tare si raspicat ca omul ar fi ofiter sub acoperire. Nu stiu cat de adevarat o fi, dar din cate imi amintesc unul din ei l-a luat apoi consilier pe imagine si-i dadea vreo 5.000 de euro pe luna.

O mica istorie, subiectiva, a unuia din marii ziaristi romani“.

Baftă colegilor care zilele acestea au procese cu onorabilul domn Chirieac.
Și mulțumiri doamnei avocat Elenina Nicuț, care mi-a adus vestea în vârf de munte. Eu fugăream broaște și pisici și uitasem complet că l-am supărat pe domnul Chirieac.

Sorrry, Bogdan 😀

Mircea Marian

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here