A încetat din viață în 20 septembrie Ara Șeptilici, jurnalistă și scriitoare, corespondentă la București a postului de radio Europa Liberă între 1995-2004.

S-a născut pe 6 februarie 1962 la Piatra Neamţ. În 1992 a absolvit Facultatea de limbi şi literaturi străine a Universității Bucureşti.

Prezentă în antologia „Ficţiuni” a editurii Litera din 1992, Ara Șeptilici a debutat în 2006 cu romanul „Dublul”, urmat de volumele „100 de până la 1000 de ani”, în 2014, și „Arazia”, în 2019, cărți salutate de critica literară de la București.

A fost colaboratoare permamentă a emisiunii „Actualitatea din Republica Moldova”, primul program special al Europei Libere pentru publicul de peste Prut, lansat în martie 1998, apoi a programului „Ora Moldovei”, cu materiale despre actualitatea moldovenească, regională și internaționale. A fost unul din mentorii multor jurnaliști de la Chișinău și din provinciei care și-au făcut debutul la Europa Liberă.

Valentina Basiul: „Ea m-a introdus in lumea Europei Libere, in 2002, îndemnându-mă să fac practică în biroul de la București. Atunci am început a potrivi ceasul cu „Ora Moldovei”. În memoria mea va rămâne Ara cea optimistă, implicată, săritoare la nevoie.”

Vă propunem să ascultați acum interviul realizat de Ara Șeptilici în decembrie 1998 cu etnografa Irina Nicolau, un dialog despre obiceiurile de Crăciun ale românilor și despre cum era deturnată această sărbătoare de către dictatura ceaușistă din România

Drum lin, Ara Șeptilici…

/moldova.europalibera.org/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.