Despre MERIDIANUL DE IAȘI – VASLUI – BACĂU – articol din Septembrie 2020

0
275

Erau vremuri frământate și în toamna anului 1996, când ora exactă pentru conjudețeni se dădea la TV Vaslui (scria Gelu Bichineț).

Deja funcționau cele 2 posturi de radio Unison Vaslui + Bârlad (1993, 1994) și era o echipă numeroasă care permitea și cerea înființarea unei publicații scrise. Mai făcusem încercări cu revista Liceului „Mihail Kogălniceanu”, Vlăstarul (1990), prima revistă de după Revoluție, de la care-și trage originea și programul M.C.R., și un ziar intitulat Teleradioeveniment, număr unic, având an de apariție pe frontispiciu 1994, deși s-a difuzat pe piață în decembrie 1993.
Se tipărea greu, cu tipar plan, se strângea greu material de publicat, nu existau ziariști pe plan local (pe la noi au trecut peste 500 de aspiranți), nu exista alt ziar local.

Cu materiale în manuscris am plecat la București luni 23 septembrie, am ajuns la tipografia Meridian miercuri cu textele dactilografiate și am fost ajutat de Ion Marin (ajuns prof. universitar) să se tipărească în noaptea zilei de 25 septembrie, așa că pe 26 am avut vraful mare în față, mirosind puternic cerneala tipografică, în 1200 de exemplare, în format A3, 16 pagini. Într-o cămăruță mică redactasem articolul program „ACEST MERIDIAN” reluat și în nr. următor, peste o săptămână, în care propuneam un ziar mai altfel, de mare cuprindere. A devenit cotidian în martie 1997, apoi după trădarea lui Tănăsuc, nevestei sale de atunci, și altora, ademeniți de un om de afaceri chior, a trebuit să scoatem 3 nr. pe săptămână, apoi 2. După criza economică din 2008, am rămas cu un singur număr săptămânal, joia, dar ne-am extins în 4 județe: Iași-Vaslui-Bacău-Galați.

Ziarul trebuia să prezinte în formă scrisă (scripta manent) ceea ce apărea pe TVV și pe posturile de radio, dar n-a fost niciodată suficient să le cuprindă pe toate. Erau 66 de angajați la acest grup de presă care rezista datorită TVV pentru că toată lumea se îngrămădea pe sticlă. Am făcut și un pas greșit: l-am numit pe Tănăsuc director la TVV, cu mașină și șofer la scară (cine credeți că m-a trădat primul?) în defavoarea fiului meu Sergius Lucian, rețeaua Unison a rămas sub conducerea lui Daniel-Cernat Marin, și, după ce l-am re-lansat în piață pe fostul informator al securității Gruia Novac puternic contestat în Bârlad, ing. Sergius Marin.
În ziarul acesta au apărut materiale scrise și interviuri cu majoritatea personalităților cuprinse în TVV, și, aproape automat și la Radio, peste 483 de mari valori ale neamului românesc sau din străinătate. Nu ne-a refuzat niciodată cineva, pentru avantajul celor 3 mijloace de presă simultan. A fost și perioada unor recorduri politice, „ecologiștii lui Marin” obținând 234 de mandate în județ, câte 2 în municipii, 2 sau 3 în Consiliul județean. Alte recorduri jurnalistice: 9 interviuri cu președinți de stat, 14 prim-miniștri, Papa Ioan Paul al II-lea (la Cracovia), PF. Teoctist, Daniel și alte înalte fețe bisericești, tot felul de parlamentari și primari și, mai ales, toată floarea culturală a națiunii române.

mai mult la /www.marindumitru.ro/


Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.