Am fost concediat pe 6 decembrie, cu 20 de zile de preaviz, și am aflat că abia astăzi, 10 ianuarie, este ultima zi de lucru la Libertatea.

Îndepărtarea unor jurnaliști nu e o știre. Dar faptul că, în ultimele 35 de zile din România, doar 20 au fost oficial zile de muncă, acesta e un mister de necuprins, pentru sute și sute de mii de compatrioți, cărora mă alătur.

Am zis că, în această lună, dacă tot m-au concediat cu un salariu, voi munci doar zilele legale. Și am simțit că stau pe loc. Pentru că, dintotdeauna, toți am participat mult mai mult.

Indiferent de generația căreia îi aparținem, suntem solidari cu mulțimea românilor care s-a obișnuit ca, într-o lună, abia să prindă câteva ”libere”. Nu zicem că a fost bine, ci că așa s-a întâmplat, de când ne știm.

Libertatea este a șaptea publicație la reformarea sau fondarea căreia am participat. ProSport (1997), ziarele locale Clujeanul, Hunedoreanul, Bihoreanul și Brașoveanul (1999-2001), Gazeta Sporturilor (2003) și Libertatea (2018) au avut toate ceva în comun.

Am încercat să așezăm oamenii în mijlocul produsului: atât publicul, cât și pe lucrătorii din redacții.

Cifrele sunt importante, desigur. Audiența contează, dar nu e centrul. Nu talentul sau preocuparea noastră sunt centrul. Disciplina de a respecta publicul e centrul.

Publicațiile au devenit, toate 7, lider de piață. Au ajuns cele mai citite în comunitățile pe care le-au servit. Deseori, redacțiile au fost amenințate și date în judecată. Au apărut crize economice, s-a plecat și s-a venit, însă jurnaliștii au continuat să-i informeze pe semenii lor.

***

Nu am suficientă distanță ca să pot spune dacă Libertatea a fost cel mai dificil proiect. Sunt mai degrabă în momentul întrebărilor decât în cel al certitudinilor, indiferent ce ar însemna asta.

De pildă, rețeaua ziarelor locale Media Pro a însemnat o muncă imensă de ani de zile pentru toți colegii mei implicați. Măruță, Fumurescu, Stanca, Goțiu, Fornade, Mânzat, Toader, Bichiș, Șchiopu, Bena, Lepădatu, Mona Voinescu, Dana Tamaș, Știrbu, Kosz, Chirilă, Ciucaș, Gal, Ghiza sunt doar câteva nume care, puse și astăzi într-o redacție națională, ar fi de neclintit în fața partidelor, guvernelor și corporațiilor.

***