Ziarul Vremea: o publicatie bine pusă în pagină, scrisă cu ştaif, propunând anchete îndrăzneţe şi interviuri incomode, beneficiind de un tipar excelent

0
396

Conform „Dicţionarului presei literare româneşti” de I. Hangiu, „Vremea”, revistă politică, socială şi culturală, a apărut săptămânal în două serii, prima între 1928 şi 1938, iar a doua între 1940 şi 1944, avându-i ca director pe Vladimir Al. Donescu şi ca director literar pe Valjan.

Am cercetat câteva ediţii ale acestei minunate reviste şi pot depune mărturie cu mâna pe inimă că o asemenea publicaţie nu găseşti în zilele noastre la chioşcul de presă. Bine pusă în pagină, scrisă cu ştaif, propunând anchete îndrăzneţe şi interviuri incomode, beneficiind de un tipar excelent, „Vremea” a rezistat cu brio confruntării cu timpul, constituind un model demn de urmat de majoritatea revistelor culturale de astăzi, împietrite într-un timp cultural anost, parcă doar al lor.

Fără pretenţia unei cercetări exhaustive a colecţiei „Vremea”, am găsit Valea Jiului tratată în doi ani: 1929 şi 1937.

Dacă articolele din 1929 sunt publicate imediat după greva minerilor din 1929, fiind scrise la cald, reportajul „Petroşani, cetate a muncii” vede lumina tiparului Duminică, 7 noiembrie 1937, nr. 512, Anul X, fiind redactat într-o altă notă. Redacţia „Vremea” era situată pe str. Carol, 10, Bucureşti I. Cele 12 pagini, format 39 x 56 cm, costau 5 lei, abonamentul pe un an 250 lei, pentru străinătate dublu (adică 500 lei), iar pentru instituţii – 1.000 lei (de patru ori mai mult decât un abonament obişnuit). Interesant marketing avea serviciul economic al revistei.

În pagina 5, directorul Vladimir Al. Donescu oferă reportajului „Petroşani – cetate a muncii” un spaţiu generos, o pagină întreagă, echilibrat machetată. În colţul din stânga jos o fotografie cu Biserica „Sf. Nicolae” din Petroşani, iar în colţul din dreapta sus, o fotografie panoramică cu incinta minei Lupeni.

Mărturisesc că până la acest reportaj nu am auzit de Ioana Petrescu.

/www.zvj.ro/

 


Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.