Intre cele doua razboaie a existat un saptamanal, „Vremea”, la care au colaborat toti scriitorii si intelectualii pe care ii mentionam la inceput si inca multi altii (Petru Manoliu, Haig Acterian, Arsavir Acterian), ca si oameni cu vederi de stanga. „Vremea” a fost o tribuna de idei si o publicatie-etalon. In paginile sale a aparut, intre altele, un eseu al lui Eugen Ionescu despre Van Gogh, subintitulat „un nebun care putea deveni sfant”, care prefigureaza interesul ulterior al dramaturgului pentru mistica.

„Vremea” a aparut fara intrerupere intre anii 1928-1938 la Bucuresti, editata de fratii Vladimir si C.A. Donescu (1906-1990). A reaparut pentru scurta vreme in 1940 si apoi intre 1942-1944. Al treilea dintre fratii Donescu a fost primar interbelic al Capitalei, numele sau inscriindu-se intre cei mai eficienti, alaturi de Pache Protopopescu si Dem. I. Dobrescu.
La „Vremea” puteau publica oameni cu orice fel de convingeri politice. Singura conditie era ca textele lor sa nu ofenseze sub nici o forma credinta crestina, valorile si simbolurile ei.

Corespondentele lui Eliade si Cioran
In 1932, Mircea Eliade trimitea din India corespondente care apareau in „Vremea”, iar un an-doi mai tarziu facea acelasi lucru din Germania, unde avea o bursa, Emil Cioran, textele sale, precum cel intitulat „Melancolii bavareze”, fiind o contopire de reportaj si lirism metafizic. In 1930, Petru Comarnescu tiparise in revista un „Reportaj din desertul Californiei”. Reportaje interne, din tara, semna in „Vremea” Geo Bogza, Blaga imprima din cartile sale de filosofie… Ii gasim in „Vremea” atat pe Al. Sahia cat si pe Dan Botta, pe G. Calinescu, E. Lovinescu (raspunzand la interviu), pe ceilalti critici literari importanti ai momentului, Pompiliu Constantinescu, Serban Cioculescu, Octav Sulutiu… In toamna anului 1940 apare in „Vremea” unul dintre ultimele articole scrise in romaneste de Emil Cioran – o corespondenta din Paris, despre Cartierul latin.

/www.9am.ro/stiri-revista-presei/


Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.