Vladimir Tismaneanu: 12 ianuarie 1990, Piața Victoriei: Mii de demonstranți cer interzicerea PCR, completa desființare a Securității

0
623
Numărul doi in Consiliul FSN (prim vicepresedinte) este Dumitru Mazilu, profesor de drept internațional, numit de regim la Geneva, in Comisia Drepturilor Omului, intrat in conflict cu Ceaușescu. Devenit un disident sui generis. Sosește împreună cu Petre Roman si Voican Voiculescu. Ține un speech incendiar. Devine idolul mulțimii.
Vine si Iliescu, își arunca toți carnetele de partid, se leapădă public si strident de Satana. Nimeni nu știe ce va urma. Cine e de fapt Mazilu? Un exaltat, un provocator, un trouble-fête, ori, mai degrabă un veritabil apostat?
Trec două zile, ziarul opozitiei, „Romania Libera”, condus de Petre Mihai Băcanu si avandu-l pe Octavian Paler ca director onorific si principal editorialist, publică un fel de fisa biografică. Cine si cand a trimis-o? Scopul e limpede: Decredibilizarea celui care ceruse „moartea securistilor”. Reiese că Mazilu a fost ofițer de securitate, director al Școlii de la Băneasa. De unde însă a plecat, mai precis, a fost demis. Purta in el un munte de ranchiuna. Succesorul sau?
Iulian Vlad, cel care, pe 20 decembrie seara, a semnat ordinul de arestare a lui Mazilu. „Detalii” nepomenite in fisas amintita. In anii 70, Mazilu fusese „demascat” pentru „auto-plagiat” într-o ședință a Senatului Universității din București. Acuzatorul?
Profesorul Aculin Cazacu, prodecan la Filosofie, el însuși, probabil, ofițer de securitate. Probe beton. Mazilu e terminat politic, isi da demisia, iese din joc. Rafuieli între securiști? Poate. Dar fără a dezlega aceste enigme, rămânem prizonierii unui insondabil, mlastinos clarobscur…
Iulian Vlad: „Apoi a urcat pe un tanc Mazilu și a strigat: „Îl vreți pe Iliescu jos? Atunci jos Iliescu!” și „Moarte securiștilor!” Seara, își dă demisia din toate funcțiile politice și, după două săptămâni, își anunță retragerea din viața publică. Retragerea e un fel de a spune, pentru că este menținut în mai multe funcții. Acum, la 84 de ani, este profesor la o universitate particulară.”

sursa :

Vladimir Tismaneanu


Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.