„Viitorul” ia naștere pentru întâia oară la 5 (18) noiembrie 1907

„Viitorul” ia naștere pentru întâia oară la 5 (18) noiembrie 1907, an marcat și de începutul unei noi guvernări liberale. Pe prima pagină a numărului de debut, în rubrica sugestiv intitulată „O cugetare pe zi”, sub numele lui Ion Brătianu se găsește un citat la fel de adevărat la începutul secolului trecut, cât și în zilele noastre: „Dezvoltarea într’o societate se face prin progresul științelor, al artelor, prin îmbunătățirea moravurilor, prin introducerea dreptății, pătrunzând din ce in ce mai mult în relațiunile politice, civile și economice, și chiar prin modificațiunea însuși a idealului, de care orice societate are neapărată trebuință”.

Cititorii vremii se puteau delecta cu interviuri luate diferitor personalități, caricaturi, analize literare, știri internaționale, mică publicitate, diverse „întâmplări din Capitală” și din țară. Încă din primele sale luni de existență, în „Viitorul” au fost redactate evenimente de anvergură ale vremii, precum „Încă un stat în Statele-Unite” (Oklahoma) sau „Detronarea Regelui Portugaliei”.

După mai bine de 30 de ani de existență, cotidianul liberal este scos în afara legii, odată cu dizolvarea Partidului Național Liberal, ca urmare a decretului regal al lui Carol al II-lea din 30 martie 1938. În pofida războiului și a vremurilor tulburi prin care trecea România, o echipă de tineri liberali, dornici să lupte pentru idealurile democratice, au întreprins demersurile necesare reînființării „Viitorului”. Astfel, la numai o zi după actul de la 23 august, cotidianul tinerilor liberali își reia activitatea sub conducerea lui Mihail Fărcășanu, un tânăr intelectual cu studii superioare la Londra (London School of Economics) și Berlin (Universitatea Humboldt). În aceste vremuri grele pentru România, paginile ziarului s-au împuținat treptat și au fost axate pe știri de pe front, fie ele despre trupele româno-sovietice sau despre cele anglo-americane. Printre puținele pagini ale cotidianului se puteau totuși găsi rânduri despre sau chiar scrise de către familia Brătianu. Adeseori, aceștia apăreau în presa internațională, la „Radio Londra”, „Gazette de Lausanne” sau „United Press”.

Realitățile vremii au pus constant în pericol existența „Viitorului”, în special prin nesfârșita amenințare a cenzurii de către Comisia Aliată de Control, organ de control condus de sovietici. Redacția compusă din curajoși tineri ziariști, în frunte cu Mihail Fărcășanu, și-a creat un adevărat dușman din partizanii pro-Moscova, criticând cu ardoare regimul sovietic, cât și pe comuniștii români, în frunte cu Ana Pauker. Pe lângă această atitudine profund anticomunistă, una din principalele teme abordate de ziar în perioada premergătoare Conferinței de la Ialta a fost recunoașterea statutului de cobeligeranță al României, un alt subiect sensibil pentru adversarii politici.

Zilele „Viitorului” erau numărate după refuzul lui Mihail Fărcășanu de a colabora cu Partidul Comunist, ofertă pusă pe masă de către liderul tineretului comunist, Nicolae Ceaușescu. La 18 februarie 1945, cotidianul liberal „Viitorul” apare pentru ultima dată, cu numai două pagini, puternic influențate de comuniști. Cu exclamarea „Trăiască Armata Sovietică!”, „Viitorul” dispare în istorie.

„VIITORUL” de ieri devine cel de azi