![](https://clubulpresei.ro/wp-content/uploads/2021/09/Ziarul-Natiunea-de-Sambata-11-Mai-1946-e1632174947726.jpg")
Cristoiu a navigat cu abilitate prin aceste ape tulburi în care presa era pe cât de puternică, pe atât de supusă influenţelor.
Susţine că, atunci când a cedat acestor influenţe, a făcut-o involuntar: „Sunt aproape sigur că în anumite momente am fost manipulat de nu m-am văzut”. „Adevărul”: Aţi fost un ziarist format în presa comunistă, în care aţi lucrat aproape 20 de ani.
După Revoluţie v-aţi transformat imediat într-un ziarist liber. Ion Cristoiu: Da, în decembrie 1989 a apărut acea idioţenie că cei care au lucrat înainte trebuie să plece şi să vină ăia care nu lucraseră. Mi-am dat demisia de la revista „Teatru”, pregătit să mă întorc în învăţământ, dar a apărut presa particulară şi am ajuns redactor-şef la „Expres”.
În martie 1990 m-am mutat la „Zig-Zag” şi tot aşa. Cum aţi ajuns la „Expres”? În primele zile ale lui ianuarie 1990 a venit la mine un tânăr, viitorul patron de la „Zig-Zag”. Nu-l cunoşteam, aveam să aflu mai târziu că îl cheamă Octavian Mitu şi… o să vedeţi, vă povestesc. Mi-a zis că el a terminat Politehnica şi mi-a propus să facem un ziar. Eu l-am întrebat de unde mă cunoaşte. A zis că ştie că sunt un foarte bun profesionist. Asta mă face acum să cred că în spatele tuturor acestor ziare noi, democratice, erau tot „băieţii”. Erau nişte oameni care mă ştiau dinainte, nu putea să mă ştie pe mine tânărul ăla care abia terminase facultatea…
Şi am rămas uimit, mi se părea greu de crezut că cineva poate să facă un ziar. L-am refuzat atunci. Apoi m-a căutat Cornel Nistorescu, care mi-a spus că vrea să facă un săptămânal, „Expres”, şi mi-a propus să fiu redactor-şef. Apoi am dat un concurs: cine vrea să devină redactor – se întâmpla prin februarie 1990 – să vină la redacţie. Redacţia avea 2-3 birouri la „Informaţia Bucureştiului”, iar coada de oameni care veniseră pentru concurs era până la Calea Victoriei. Îi anunţasem să vină cu un text, iar cei care au venit cu texte bune le-am spus să se ducă o jumătate de oră în Cişmigiu şi să vină cu un articol, să văd dacă au spirit de observaţie. N-o să uit că trei sferturi din ei au venit cu clişee despre Revoluţie, martiri, nu ştiu ce… Până la urmă am format o echipă. Eram tare mulţumit că eram redactor-şef, visul meu dintotdeauna: să fiu redactor-şef.
Citeste mai mult: adev.ro/pbe2vc
Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
