Rusia continuă să-și concentreze potențialul militar pentru a câștiga controlul asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei, care a fost obiectivul încă de la începutul războiului. După eșecul în ocuparea capitalei Kiev, forțele rusești s-au îndreptat masiv spre est.

„Chiar înainte să termine în Ucraina, dacă ajung la Transnistria pe parcurs, ei vor declanșa războiul acolo. Moldova va fi în pericol în clipa în care rușii vor ajunge în Transnistria, dacă ucrainenii nu vor fi capabili să-i oprească. Și Moldova, desigur, nu este membru în NATO.”
Felștinski pretinde că Putin nu se va mulțumi niciodată numai cu controlul regiunii Donbas, care a fost pretextul pentru invazie, nici cu al altor regiuni pe care le controlează în prezent trupele sale.
Terenul a fost deja pregătit în Moldova, explică el. În jur de 2.000 de ofițeri de menținere a păcii au rămas staționați în Transnistria după dispariția Uniunii Sovietice, iar în ultimul deceniu au eliberat pașapoarte rusești populației vorbitoare de limba rusă.
Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.