Ameninţarea pe care o reprezintă Transnistria nerecunoscută pentru regiunea Odesa a scăzut după ce o campanie de mobilizare în regiunea separatistă a eşuat. Localnicii se temeau că responsabilii Moscovei din zonă i-ar putea trimite în războiul cu Ucraina pe post de carne de tun, aşa că mulţi potenţiali recruţi au părăsit teritoriul controlat de facto de Moscova.
Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Militare Regionale Odesa, Serhii Bratciuk, a comentat ultimele evoluţii din Transnistria, relatează Ukrinform.
„Transnistrenii cred că Rusia, ca întotdeauna, îi va folosi drept carne de tun, aşa că nimeni nu vrea să devină carne tocată… Aşa că, după mai multe provocări (din partea serviciilor speciale ruseşti – n.r.), inclusiv bombardarea Ministerului local al Securităţii de Stat, mulţi transnistreni s-au grăbit să părăsească teritoriul spre Ucraina sau Moldova. Evident, demisia aşa-numitului „guvern transnistrean” a fost cauzată de mobilizarea eşuată, deoarece manipulatorii lor ruşi nu au obţinut rezultatul pe care îl aşteptau”, a declarat Bratciuk.
mai mult la /epochtimes-romania.com/
Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.