Am puține fotografii din copilărie. Prin anii ’70 nu se făceau ușor: trebuia să vină fotograful. Nu putea face poze oricine, cu telefonul personal, pentru simplul motiv că nu exista telefon personal.

Din puținele fotografii, unele s-au pierdut nu știu când, nu știu pe unde. Le-o fi băgat cineva pe foc, în vreo iarnă geroasă, la grămadă cu caietele de premiant din școala primară, cu compunerile entuziaste de la gimnaziu și cu bucățile de placaj pe care pictam peisaje…

Oftez după toate astea, dar cel mai mult oftez după anii care s-au dus într-o viteză amețitoare.

Am făcut școala primară în sat, la Brădiceni, gimnaziul în comună, la Peștișani (ambele, la o aruncătură de băț de Hobița lui Brâncuși), liceul la Târgu-Jiu („Tudor Vladimirescu”, mate-fizică), facultatea la București (TCM, construcții de mașini), armata la Buzău (parașutism).

În facultate am fost integralist nu pentru că aș fi fost vreun premiant (asta mi se întâmpla la I-VIII), ci pentru că nu-mi permiteam să pierd zece zile de coasă pentru a da o restanță. Era grea munca la coasă, de la 6 în zori și până după 9 seara, dar erau buni și cei 300 de lei (la nivelul anilor 1989-1990)…

Astăzi bifez 52 de ani. Dumnezeu a fost darnic cu mine. Mi-a oferit, în primul rând, șansa unei vieți dure încă de la început.

Îmi amintesc cu blândă nostalgie zilele grele de prășit porumbul sau cartofii C.A.P.-ului, lovind cu sapa pământul uneori uscat, alteori pietros…

… sau palmele bătătorite la tăiat de lemne cu securea, când se făceau parchete la pădure (o drujbă era un vis)…

… ori zilele lungi de păscut vitele sus, în „Peri”, în arșita verii ori în ploile reci ale toamnei, cu apa murându-ți pielea și cu frigul pătrunzându-ți oasele; uneori, în vremea căldurilor insuportabile, vacile erau apucate de streche și fugeau îndrăcite spre zăvoiul Bâlții, dincolo de care erau holdele interzise ale C.A.P.-ului; dar când vitele se linișteau și pășteau cuminți pe nesfârșitul covor verde, străjuit de verdele pădurii și al zăvoaielor de la orizont, sub albastru cerului și sub scutul muntelui de la miazănoapte, îți puteai citi în tihnă cărțile cu povești sau romane înghesuite în traistă – nicăieri, niciodată nu pot fi lecturile mai frumoase!…

… ori zilele lungi de coasă, cu ritualul gustărilor și al mesei de prânz la umbra unui stejar bătrân, cu apa de izvor băută din urcior de lut, cu poziția chircită la bătutul coasei și, uneori, cu somnul de o oră cu capaul pe o pală de fân, când soarele ardea mai tare…

… dar cu câte emoții duceam acasă carul cu fân, tras de două văcuțe, pe drumuri denivelate, în care apa săpase șanțuri sau chiar cratere; trăisem corvoada unui car răsturnat, când trebuie să desjugi vacile, să dai fânul jos, să repui carul pe cele roți de lemn cu șină de fier, să așezi din nou fânul cu răbdare și multă opinteală, să-l strângi încă o dată cu prăjina de carpen și cu sforile de cânepă, având grijă să fie bine echilibrat, ca să nu se încline pe o parte și s-o iei de la capăt…

… sau zilele grele de salahor la construcția vreunei case, ducând în mâini două găleți cu mortar ori în cârcă un sac de ciment și asigurându-ți o dublă hernie de disc pentru tot restul vieții…

Toate acestea și-au avut rostul lor, iar dacă oftez după ele, nu e pentru că aș regreta ceva sau aș reproșa cuiva regimul acela aspru pentru un copil plăpând, ci pentru că nu mai pot retrăi acele vremuri minunate – da, minunate! – decât cu gândul.

Restul e poezia presei, în care am plonjat în 1991, pe când eram student și căutam soluții pentru a schimba lumea, dar mai ales pentru a alunga cumva FSN-ismul în care ne sufocam. Poezie care continuă și astăzi, după 30 de ani…

52 de ani. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a adus aici. Îl rog să-mi lumineze pașii încă 10 ani… sau 20… sau 30… sau 100… sau 1.000… sau poate o eternitate…

Vă mulțumesc tuturor celor care, într-un fel sau altul, mi-ați acordat o secundă din viața voastră. Tuturor celor care mi-ați citit o carte, mi-ați parcurs un articol sau mi-ați urmărit o emisiune. Pentru un gând bun, vă sunt recunoscător în veci.

Mulțumesc anticipat pentru postări, urări, mesaje. Să auzim numai de bine!