DIICOT: Ioana Timofte coordona devalizarea de 2 milioane de euro de la ISCIR. Genți de bani cărate în birouri

0
162

Genţi, pungi şi saci cu bani presupus delapidaţi apar în înregistrările ambientale făcute de procurorii DIICOT în birourile directorilor de la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR) din subordinea Ministerului Energiei, se arată în ordonanţa DIICOT de începere a urmăririi penale, consultată de G4Media.ro.

Procurorii DIICOT acuză faptul că, în ultimii 3 ani, un grup infracţional organizat condus de directoarea generală a companiei, Ioana Timofte, ar fi făcut achiziţii fictive de produse consumabile, cum ar fi articole de curăţenie, birotică şi papetărie sau materiale de construcţii, cu scopul de a delapida instituţia.

Reţeta – potrivit procurorilor DIICOT – era simplă: directorii companiei ar fi fost atenţi astfel încât „să se încadreze în plafonul legal pentru achiziții directe” ca să nu fie nevoie să facă licitaţiicumpărau doar consumabile şi numai de la firme ale membrilor grupului infracţional organizat, făceau plăţile, însă produsele nu erau livrate, iar banii astfel delapidaţi se împărţeau între ei. Aşa ar fi produs un prejudiciu de aproape 2 milioane de euro.

Procurorii au montat camere de supraveghere în birourile directorilor de la Compania pentru Controlul Cazanelor şi au constatat că manipulau genţi şi saci cu bani delapidaţi, arată G4Media.

https://reporteris.ro/component/k2/item/123171-diicot-ioana-timofte-coordona-devalizarea-de-2-milioane-de-euro-de-la-iscir-gen%C8%9Bi-de-bani-c%C4%83rate-%C3%AEn-birouri.html


Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.