Darius Vâlcov, dat în urmărire internaţională, s-a predat la o secţie de Poliţie din Napoli

0
183

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, s-a predat la o secţie de Poliţie din Napoli, scrie presa din Italia.

Potrivit Corriere del Mezzogiorno, el a făcut obiectul unui mandat internaţional de arestare emis de autorităţile judiciare din ţara sa de origine, România, la 3 mai.

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, s-a predat în urmă cu câteva ore la secţia de poliţie din Portici-Ercolano. Este vorba de Darius Bogdan Vâlcov, un politician şi economist român, membru al Partidului Democrat şi fost ministru de Finanţe, potrivit News.ro.

Mandatul european de arestare a fost emis pe numele său la începutul lunii, Vâlcov urmând să execute o pedeapsă de şase ani de închisoare. Politicianul a contactat Poliţia şi apoi s-a predat la secţia de Poliţie din Portici. Deocamdată nu se cunoaşte motivul prezenţei sale în zona napolitană.

/www.hotnews.ro/stiri


Descoperă mai multe la Clubul Presei ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.