Pe deplin meritat supusă criticilor oamenilor nemulțumiți că stau cu gunoiul la poartă și ea însăși autoarea unei strategii discutabile ca eficiență, primarul Clotilde Armand a stârnit totuși un moment de clarificare publică necesară: de ce e Romprest de neatins, în ciuda unor tarife umflate? de Catalin Tolontan

Într-o după-amiază cam rece de iulie 2020, exact în perioada în care făcea o înțelegere de recunoaștere la DNA, urmând să fie condamnat definitiv într-un dosar de corupție, omul de afaceri Radu Budeanu trimitea o propunere de afacere către o adresă din Zürich. Mesajul scris a ajuns în strada Dufourstrasse, numărul 23, printr-un avocat. Dufourstrasse arată ca o uliță mai largă, care străpunge cartierul presei elvețiene. La 23 e sediul Ringier AG.

În 2010, elvețienii au fondat o companie pentru această zonă, din Serbia în Polonia și din Ungaria în Slovacia, împreună cu nemții de la Axel-Springer, un trust german de presă dintre cele mai mari din Europa.
În unele dintre aceste țări, grupul este ultimul investitor occidental rămas în jurnalism. Acestui consorțiu îi aparține și siteul Aktuality.sk, unde lucra ziaristul de investigații Ján Kuciak, omorât împreună cu prietena sa de mafia slovacă redenumită ”oameni de afaceri”.

Ringier AG nu a dat curs propunerii de discuție înaintată de omul de afaceri Radu Budeanu. Dar de unde veneau banii cu care Budeanu ar fi vrut să cumpere Libertatea și Gazeta Sporturilor? De la Romprest. Iar misiunea lui Budeanu de unde venea?

Romprest, patroni de carton

Aflată astăzi în mijlocul unui caz public de amploare, Romprest este compania de salubritate care, în ultimele decenii, a derulat afaceri de zeci de milioane de euro pe an cu diverse entități publice, fără ca patronii săi cunoscuți să fie unii care să gireze o asemenea dezvoltare a afacerii.

Aceeași schemă: cumpără ce nu poți intimida

Ca și în cazul conflictului intestin al Romprest, în bătălia Romprest – Clotilde Armand, se folosesc ”presiuni și campanii de linșaj mediatic, de tip mafiot, de neimaginat în orice țară civilizată”, după caracterizarea ziaristului Dan Tăpălagă.

Dar cui îi aparține, de fapt, Romprest? Acelorași forțe de la care Radu Budeanu a luat banii pe acțiuni și care s-au gândit să lichideze cu banii jos ultima investiție de presă vestică din România.

Budeanu a încercat să cumpere Libertatea după ce a fost condamnat definitiv pentru că făcuse același lucru: a mutat bani de mită, făcuți din afaceri publice, dinspre magnatul energiei Bogdan Buzăianu către Elena Udrea, ajutând-o să dețină, să controleze și să folosească presă.

În ceea ce deja se întâmplă și în ceea ce va urma, serviciile secrete românești au o responsabilitate uriașă. SRI în primul rând, dar nu numai ei.

Discursul lor de neutralitate politică și economică, livrat pentru cetățenii români și către partenerii occidentali, este depășit de propriile realizări în materie de indiferență sau de complicitate. Ca instituție spun una, dar ce tolerează e alta.

Teoria comunicată deseori de SRI și pe care Eduard Helvig se străduiește să o apere, că nu serviciile ca instituții, ci oamenii lor, foști sau actuali, sunt conectați la acțiuni nedemocratice conține un adevăr indiscutabil. Însă nu poți la nesfârșit să pretinzi că tu aperi domeniile de siguranță națională, când instituții democratice sunt compromise chiar de către oamenii tăi, unii în continuare activi.

Toată povestea pe Libertatea.