Caseta redacțională Baricada

Ce amintiri… Eu am plecat de la “Baricada” în 1994. Caseta redacțională pozată trebuie să fie din 1992. În 1991 eram secretar general de redacție (dintotdeauna funcția care controla efectiv revista, fiindcă red.-șef și red-șef adjunct erau musai cei doi patroni), dar a fost adus Mihai Bujeniță, despre care soția sa i-a spus lui Gugui că „nu poate fi decât secretar general de redacție”, așa că m-am temut că am să cobor ierarhic, dar… patronul m-a avansat.
În 1993, de Paști, toată redacția ne-am opus cererii lui Gugui de a publica un interviu cu Paul Lambrino. Se împlinea un an de la vizita regelui și ideea patronului ni s-a părut abjectă. Gugui (anti-monarhist…) mi-a spus că e dezamăgit că nu „i-am strunit” pe ceilalți și m-a înlocuit cu Adrian Antonie (care boicotase protestul nostru). Pe mine m-a făcut publicist comentator. În vara lui 1993, la cârciuma Mărul de Aur, Antonie a avut o altercație cam urâtă cu… un șofer al lui Vadim Tudor. Așa că Gugui l-a mătrășit și pe el… A urmat la conducere “echipa de la România Liberă’, cu Tudor Artenie în frunte.

În martie 1994 am plecat cu Mihai Bujeniță (cu care mă împrietenisem) la o altă firmă. El a murit în 1998. Ștefan Stoian, scriitor boem, a murit în 1997. S-au prăpădit și Adrian Antonie și Elena Gugu (filoloagă f. deșteaptă și simpatică). Tot filoloagă simpatică era și este Iulia Kreiner, soția lui Cornel Ivanciuc de la „Academia Cațavencu”. Radu Aldulescu este scriitorul de azi. Scria superb, nejurnalistic, dar de-a dreptul spectaculos. Liviu Vălenaș s-a retras, precum Ion Luca Caragiale, în Germania și scrie acolo ghiduri montane ale Carpaților României. Eu m-am ocupat și încă mă ocup de reviste de divertisment, și, în timpul liber, de gastronomie.
P.S. Mulțumesc lui Alex Baciu pentru imagine!

Vlad Macri